CE ESTE ATELIERUL?
Locuiesc în Marea Britanie de 10 ani și împreună cu echipa noastră, am auzit în repetate rânduri că cele mai arzătoare nevoi pornesc de la neputința de a purta o conversație liberă și cuprinzătoare la medic ori cu profesorii de la școala copilului tău.
În plus, cu toate că poți spune strictul necesar și nu ți-e musai inamic gramatica, parcă tot nu reușești să ajungi la miezul problemei când la capătul celălalt e un britanic.
Ai vrea să fii sinceră, să spui lucrurile așa cum sunt, dar ai observat și tu că nu îți aduce mereu rezultatele pe care le cauți. Deși vorbești engleză, nu ești de-a lor și asta se resimte în răspunsurile ce le primești.
Așadar, în Atelierul de Lucru Tematic vom merge dincolo de vocabular, vom simula conversații și scenarii reale, vom folosi exemple din viața ta, ca să înveți strategii de diplomație și tact în comunicare.
Și nu, nu pentru că ceea ce ai făcut până acum e greșit, ci pentru că vreau să simți și tu cum e să fii tratat ca egal, să poți mânui cuvintele așa ca britanicii, să știi ce se ascunde în spatele unor replici ce-ți apasă butoanele câteodată.
Atelierul de Lucru este format din 3 Teme: Vizita la Medic în UK, Comunicarea cu Școala, Diplomație și Tact în Comunicarea cu Britanicii.
Fiecare dintre cele 3 teme va avea câte 2 sesiuni de 3 ore fiecare. Și-s sesiuni la care ne concentrăm 30% pe teorie, dar 70% pe practică.
Vor fi exemple concrete, din viața reală, din povești de viață reale și vei învăța cum să răspunzi la ele. După ce lucrezi pe exemplele date de mine, o să ai ocazia să vii cu situații din viața ta și te ajut să înțelegi cum să le abordezi ca să obții ceea ce îți dorești.
Nu e o rețetă fixă de cum să te exprimi, ci depinde de ce îți dorești ca rezultatul.
Vreau să te învăț procesul de gândire și abordare a unor discuții, plângeri, email, ca să te simți în siguranță în UK și să-ți poți exprima opinia cu încredere.
Prima ediție a Atelierului de Lucru va începe pe 8 Iunie, 100% pe ZOOM, și va fi structurat în felul următor:
Sesiunea 1: Joi 8 iunie, ora 10.00 – 13.00 UK, Vizita la Medic
Sesiunea 2: Vineri 9 iunie, ora 10.00-13.00 UK, Vizita la Medic
Sesiunea 3: Joi 15 iunie, ora 10.00-13.00 UK, Comunicarea cu Școala
Sesiunea 4: Vineri 16 iunie, ora 10.00-13.00 UK, Comunicarea cu Școala
Sesiunea 5: Joi 22 iunie, ora 10.00-13.00 UK, Diplomație și Tact în Comunicarea cu Britanicii
Sesiunea 6: Vineri 23 iunie, ora 10.00-13.00, Diplomație și Tact în Comunicarea cu Britanicii
Sesiunea 7 (Bonus): Joi 29 iunie, ora 10.00-13.00, Consolidare și Feedback
Întregul Atelier de Lucru, 3 Teme Abordate, 21 de ore LIVE + proiectele de lucru independent, costă 365 lire.
Pentru că locurile sunt limitate, plătești 50% la momentul înscrierii și 50% până pe 7 iunie.
500+ STUDENTS
The ones who chose to grow and develop English skills with us
97% SATISFACTION
Of those that we went above and beyond for.
185+ COURSES
The number of study programmes we had so far.
100% SUPPORT
That's how students felt during the learning process
Metoda de lucru pe care am dezvoltat-o aici, la Amalia Bhalli Academy, își are rădăcinile în psihologie. Ca adulți, avem multe temeri, suntem sensibili la critică și simțim rușine în contexte diferite, la intensitate diferită. Toate acestea nu împiedică să învățăm, să evoluăm ori să nu ne exploatăm eficient potențialul pe care îl avem.
Ce ne diferențiază de alte Școli de Engleză este tocmai abordarea prin care urmărim activarea motivației tale interne în a-ți depăși blocajele și a-ți exploata resursele pentru ca să ajungi la rezultatele dorite.
Ne interesează să faci progrese reale, să nu te mai simți timorat(ă) când vorbești, să înțelegi ce te împiedică sau te motivează să continui.
AN EXPERENTIAL AND TRANSFORMATIVE JOURNEY WITH A TEAM THAT CARES, UNDERSTANDS, AND GUIDES YOU TO A BETTER VERSION OF YOURSELF.
CU CE RĂMÂI LA FINAL?
Poate nu te-am convins cu prețul. Și dacă e să fiu sinceră până la capăt, nici nu am încercat. Nu știu cum vezi tu lucrurile, dar eu nu pot pune preț pe a te simți independentă, liberă și că nu profită nimeni de pe urma ta.
Vei pleca de la Atelierul de Lucru înțelegând următoarele lucruri:
-
Ce limbaj să folosești la medic și la școală
-
De ce ți se pare că nimeni nu te ascultă și cum să eviți asta
-
Cum să folosești un limbaj diplomatic în conversații face-to-face, la telefon, și în emailuri
Cu ce rămâi practic?
-
Prezentările PowerPoint
-
Toate materialele folosite în format digital
-
Înregistrările ședințelor Atelierului de Lucru